Individul care a incendiat un autobuz școlar în Italia, pus sub acuzare pentru TERORISM

Individul care a incendiat un autobuz școlar în Italia, pus sub acuzare pentru TERORISM
Publicat: 21/03/2019, 11:04
Actualizat: 25/03/2019, 19:25

Bărbatul voia să „pedepsească Europa pentru politicile privind imigranți, inacceptabile,în opinia lui”, și în semn de protest față de moartea a mii de imigranți în Marea Mediterană, a declarat procurorul antiterorist Alberto Nobili, informează site-ul agenției Dpa.

Potrivit unui copil aflat la bordul autocarului, bărbatul le-a spus că voia se răzbune pentru moartea celor trei fiice ale sale, care s-au înecat în timpul traversării Mării Mediterane spre Italia.

Nobili a comunicat că suspectul, care a postat o înregistrare pe YouTube în care anunța atacul, pare să fi acționat singur, fără să aibă legături cu rețeaua teroristă Stat Islamic ori alte organizații extremiste.

Un bărbat originar din Senegal în vârstă de 47 de ani, cetățean italian, a oprit autobuzul școlar pe care îl conducea, a dat jos 51 de elevi cu vârste între 11 și 14 ani și doi adulți și a incendiat vehiculul.

„Vreau să se termine cu oamenii morți în Marea Mediterană”, a strigat șoferul autobuzului în timp ce a incendiat vehiculul în zona San Donato Milanese, la periferia orașului Milano, relatează site-ul cotidianului La Repubblica.

Cel puțin 12 copii și doi adulți au fost transportați la spital din cauza unor forme ușoare de intoxicare cu fum.

Conform unor surse din cadrul serviciilor de securitate italiene, șoferul se numește Ousseynou S., este originar din Senegal, a primit cetățenie italiană în 2004 și are antecedente penale pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate și pentru agresarea unui minor. În autobuz se aflau elevi ai unei școli generale de la periferia orașului Milano.

Unul dintre elevi a sunat la carabinieri (n. r. polițiști din Italia), iar șoferul autobuzului a fost reținut. Vehiculul a ars în totalitate.

Foto: Captură YouTube

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Și-a trimis sora geamănă la muncă, în locul ei, dar a făcut o greșeală! Cum...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
Calendar ortodox pentru ziua de 24 mai 2024: De ce este slăvit Sfântul pomenit în...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Prânzul, tot mai scump pentru angajații români. Câți bani cheltuiesc lunar
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Un alpinist român a fost găsit mort pe Everest
×